The Blessed Voices. Rosarte
The Blessed Voices. Rosarte
Concert de gală cu trei soprane de renume internațional
Un program vocal-simfonic în care cele trei artiste interpretează, alături de orchestră, un repertoriu ales, într-o seară dedicată vocii și muzicii.
Laura Bretan este o cântăreață româno-americană de classical crossover, devenită cunoscută la doar 13 ani, ca finalistă în America’s Got Talent, cu interpretarea „Nessun Dorma”, primind Golden Buzzer. A câștigat ulterior Românii au talent și a colaborat cu artiști de renume, precum Andrea Bocelli, Il Volo, André Rieu și Michael Bolton. A fost distinsă cu numeroase premii internaționale.
Montserrat Martí Caballé este o soprană spaniolă, fiica legendarei Montserrat Caballé. A debutat în 1993, cântând alături de mama sa la Londra, iar din 1998 și-a început cariera internațională. A evoluat pe scene prestigioase, precum Gran Teatre del Liceu, Teatro Real Madrid, Teatro alla Scala, Bolshoi Theatre, Mariinsky Theatre, Deutsche Oper Berlin și Royal Albert Hall.
Născută la Iași, Elena Moșuc este una dintre cele mai mari soprane ale lumii, începându-și cariera internațională la Opera din Zürich. A urcat pe cele mai importante scene, de la Scala din Milano și Metropolitan Opera New York, la Covent Garden Londra și Opera din Viena. În 2019, a fost distinsă cu Oscar della Lirica, cea mai prestigioasă distincție internațională a muzicii de operă.
Acestea vor fi acompaniate de o orchestră dirijată de Tiberiu Dragoș Oprea.
📌 Vineri, 19 iunie 2026, ora 20:30
📍 Parcul Rozelor
ℹ️ Cum poți cumpăra bilet?
Pentru serile de 18, 19 și 21 iunie, accesul se face pe bază de bilet sau abonament, disponibile online, pe platforma www.bilete.ro sau fizic, la sediul Casei de Cultură a Municipiului Timișoara (Str. Miron Costin nr.2), unde plata se poate face doar în numerar.