Speranţa cea din urmă – libertatea

La şaisprezece decembrie, după calendare
Era preziua sfinţilor strămoşi
Care strigau din neuitare, să nu lăsăm urmaşilor
Povara să vadă, s-audă şi să tacă
La şaptesprezece decembrie, Duminica Mare
Cu ce durere ne-nvăţa să fim
Să fim şi toţi şi fiecare, să dăruim copiilor
Speranţa, vorbirea, privirea şi lumina

Timişoara, Timişoara, Timişoara…

La Timişoara au coborât în stradă
Frica, deznădejdea şi speranţa
Speranţa cea din urmă – libertatea
Noi nu plecăm, noi vrem să fim
Nu suntem laşi, nu suntem hoţi
Chiar dacă ne-mpuşcaţi pe toţi
Noi nu plecăm, noi nu murim!

(„Imnul Timișoarei”, muzica: Ilie Stepan; versuri: Marian Odangiu)

Pe 15 decembrie 1989, nimeni nu se aştepta la o revoltă care l-ar fi putut detrona pe Ceauşescu. Totuși, ziua de 16 decembrie rămâne în istorie ca începutul sfârşitului pentru regimul comunist.

Revoluția din Decembrie 1989 a fost un moment de putere colectivă, iar 20 decembrie 1989 e ziua în care revoluția s-a mutat din stradă, în balconul Operei, unde Timișoara a fost declarată oraș liber de comunism.

Suntem datori să ne amintim de Decembrie 1989 în fiecare zi… și comemorăm jertfa timișorenilor noștri în fiecare an, între 16 și 21 decembrie, când îi redepănăm povestea prin acțiuni dedicate și prin concertul de muzică rock – „Rock for Revolution”.