Harap-Alb

Inspirat de povestea lui Ion-Creangă, „Harap-Alb” este al doilea spectacol dintr-o trilogie imaginată de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara pentru a-i apropia pe copii de valori incontestabile ale poporului român: tradiția, folclorul autentic, dar și așezarea noastră sufletească, umorul, bunacuviință.

După „Iovan Iorgovan”, care aduce publicul în lumea obiceiurilor, a cântecului și a jocului din Banat, „Harap-Alb” descoperă publicului prietenii inedite și pline de haz, oameni înțelepți și curați la suflet din zone etnografice diferite ale țării.

După „Iovan Iorgovan”, care aduce publicul în lumea obiceiurilor, a cântecului și a jocului din Banat, „Harap-Alb” descoperă publicului prietenii inedite și pline de haz, oameni înțelepți și curați la suflet din zone etnografice diferite ale țării.

Regia: Toma Hogea
Scenografia: Alina Dincă-Pușcașu
Muzica: Cari Tibor
Coregrafia: Răzvan Rotaru
Interpretează actorii: Ionuț Pîrvulescu, Adrian Jivan, Claudiu Dogaru, Lucian Matei, Bogdan Spiridon, Cătălin Ursu, Patricia Gavril, Raul Bastean, Alina Chelba-Spiridon, Mădălina Ghițescu-Petre, Raul Lăzărescu, Raluca Grumăzescu, Olivera Iovanovici
Spectacol realizat cu participarea orchestrei și dansatorilor Ansamblului „Timișul”
Dirijor: Deian Galetin
Maeștri coregrafi: Ciprian David și Maria Dudău-Topciov

Montarea basmului ,,Harap-Alb”, din literatura clasică, este nu numai „o opțiune regizorală”, ci și o reevaluare și o repunere scenică a unui text de mare valoare. Reîntoarcerea la basmul românesc, la tradițiile și obiceiurile arhaice, la valoarea și autenticitatea cuvântului sunt argumentele necesare pentru a transpune scenic acest text unic, care devine un spectacol complex, dinamic, divers, modern, împletind actorie, pantomimă, muzică originală, coregrafie, elemente animate, proiecții. Diversitatea elementelor scenice, originalitatea montării, combinația textului clasic cu viziunea regizorală și scenografică modernă sunt „ingrediente” care compun un univers scenic mirific, pur românesc, într-o premieră absolută, realizată cu o echipă profesionistă și cu o garnitură de actori de la Teatrul Național, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”, dar și din teatrul independent timișorean, mărturisește regizorul Toma Hogea.