Proclamația de la Timișoara. Expoziție de fotografie
Proclamația de la Timișoara. Expoziție de fotografie
FOTOGRAFII CARE AU SCRIS ISTORIE: PROCLAMAȚIA DE LA TIMIȘOARA
În perioada 24 aprilie – 9 mai 2025, Galeria Rotonda va găzdui „Proclamația de la Timișoara în imagini”, o expoziție de fotografie dedicată rememorării unuia dintre cele mai importante momente ale tranziției post-revoluționare din România. Evenimentul este organizat în memoria fotografului Liviu Tulbure, ale cărui imagini-document surprind forța și speranța unei comunități unite de idealuri democratice.
Deschiderea oficială va avea loc miercuri, 24 aprilie, la ora 09:00, în prezența reprezentanților autorităților locale, a colegilor de breaslă și a celor care au fost martori sau participanți la evenimentele din ‘90.
Evenimentul omagiază „Proclamația de la Timișoara”, un document programatic lansat pe 11 martie 1990, în Piața Operei, la doar câteva luni după Revoluția din decembrie 1989. Redactată de membrii Societății Timișoara, Proclamația a fost un apel ferm al societății civile pentru o Românie liberă, democratică și eliberată de influența fostului regim comunist. Documentul exprima aspirațiile unei populații eliberate de dictatură, care cerea construirea unei societăți transparente, echitabile și responsabile.
Cel mai cunoscut și controversat punct al acestuia, Punctul 8, propunea interzicerea accesului la funcții publice pentru foștii activiști ai Partidului Comunist Român și colaboratori ai Securității, pentru o perioadă de zece ani.
Prin această inițiativă culturală, organizatorii Primăria Municipiului Timișoara, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara și Societatea Timișoara, încurajează publicul să reflecteze asupra valorii memoriei colective și a idealurilor pentru care s-a ieșit atunci în stradă. Proiectul nu este doar o comemorare vizuală, ci și un prilej de reactivare a conștiinței civice și de reafirmare a valorilor democratice.
Program de vizitare:
Luni – Vineri: 9:00 – 17:00 / Intrare liberă.